VARIANTA PREZENTATA IN IMAGINE (185)
-
Set pandantiv și cercei din aur alb 14 kt cu topaz și calcedonia SET10
7.195,00 leiCreate cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, aceste bijuterii de aur au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Se crede că denumirea pietrei de topaz derivă din „Topazos”, o insulă care se găsește în Marea Roșie. O altă versiune a etimologiei cuvântului ar fi că provine din sanscrită, limbă în care s-ar traduce prin „foc”. În timpurile vechi, se credea despre topaz că ar fi piatra – simbol al castității și a sincerității, ce era dăruită femeilor care urmau să se căsătorească pentru a binecuvânta uniunea matrimonială cu fericire și trăinicie. Se crede că piatra de topaz purtată la gât, ajută la menținerea mișcărilor energetice interioare în mod armonios și contribuie la conștientizarea acestora. Topazul este piatra care ghidează călătoria interioară și ajută călătorul să realizeze care sunt efectele unui cuvânt sau al unei acțiuni greșite. Este o gemă care dăruiește fericire și este indicat să o avem aproape atunci când trecem printr-o perioadă tensionată. Piatra de topaz „susține” fericirea și înnoirea atât din punct de vedere spiritual cât și fizic. Calcedonia este o varietate de cuarț, este o combinație între alb și gri spre bleu, dispuse în straturi extrem de fine, interpătrunse, asemeni unei dantele. Despre calcedonie, legendele spun că în trecut era folosită de către magicieni pentru a disipa iluziile, iar în zilele noastre i se atribuie rolul de protector împotriva bolilor și a suferințelor din dragoste. -
Inel aur alb 14 kt cu diamante BB.630534
2.865,00 leiUn superb inel de aur alb cu diamante, ale cărui design și strălucire nu vor trece neobservate. Pe lângă strălucire și splendoare, diamantul este considerat piatra simbol a fidelității, a iubirii și compasiunii, dar și a abundenței și a intuiției. Astfel, acest inel de logodnă din aur cu diamante va dărui toate aceste beneficii minunate celei care îl va purta. Prin colecția de inele din aur de 14 kt, ce reunește inele din aur galben, inele din aur alb, precum și inele din aur rose, fie că sunt inele cu pietră sau inele fără pietră, Sabion își propune să ofere bijuterii de poveste, pregătite pentru a întregi și simboliza cele mai frumoase momente! -
Pandantiv cu diamante, formă florală, aur rose 14 kt, BB.310474
1.605,00 leiEleganță sublimă, frumusețe pură, extravaganță – da, este un colier cu diamante! O bijuterie specială, înzestrată cu puterea de a oferi strălucirea grațioasă cuvenită oricărei doamne. Fiecare colier cu diamante poartă cu sine misterele și semnificațiile celei mai valoroase și iubite geme din lume. Când îți așezi cu rafinament în jurul gâtului un colier de aur cu diamante, gândește-te că te învălui în magie și unicitate, căci aceste minunate pietre prețioase… …s-au format cu miliarde de ani în urmă, la o adâncime de peste 160 kilometri (cel mai vechi diamant are peste trei miliarde de ani) …sunt alcătuite dintr-un singur element, carbon pur, cea mai dură substanță naturală …sunt indestructibile – caracteristică de la care se explică și proveniența denumirii, din grecescul „adamas” …au fost utilizate pentru a oferi forță și curaj în lupte, simbolizând gloria, invincibilitatea …erau asociate, în medievalitate, cu proprietăți curative nemaiîntâlnite pentru corp, minte și suflet …stârnesc adorația oamenilor încă din anii 400 înaintea erei noastre, când au fost pentru prima oară valorificate, în India Sunt multiple motivele care stau în spatele formei florale a pandantivului: frumusețea, eleganța, sinceritatea, puritatea, blândețea, feminitatea. -
Inel în formă florală din aur rose 14 kt cu diamante BB.630537
2.170,00 leiUn superb inel de aur rose cu diamante, ale cărui formă și strălucire nu vor trece neobservate. Strălucirea superbelor diamante montate pe acest inel din aur rose cu diamante va da tonul ținutei feminine și-ți va oferi o energie pozitivă radiantă! Sunt multiple motivele care stau în spatele formei florale a inelului: frumusețea, eleganța, sinceritatea, puritatea, blândețea, feminitatea. Prin colecția de inele din aur de 14 kt, ce reunește inele din aur galben, inele din aur alb, precum și inele din aur rose, fie că sunt inele cu pietră sau inele fără pietră, Sabion își propune să ofere bijuterii de poveste, pregătite pentru a întregi și simboliza cele mai frumoase momente! -
Pandantiv rotund cu diamante, aur alb 14 kt, BB.233662
3.015,00 leiEleganță sublimă, frumusețe pură, extravaganță – da, este un colier cu diamante! O bijuterie specială, înzestrată cu puterea de a oferi strălucirea grațioasă cuvenită oricărei doamne. Fiecare colier cu diamante poartă cu sine misterele și semnificațiile celei mai valoroase și iubite geme din lume. Când îți așezi cu rafinament în jurul gâtului un colier de aur cu diamante, gândește-te că te învălui în magie și unicitate, căci aceste minunate pietre prețioase… …s-au format cu miliarde de ani în urmă, la o adâncime de peste 160 kilometri (cel mai vechi diamant are peste trei miliarde de ani) …sunt alcătuite dintr-un singur element, carbon pur, cea mai dură substanță naturală …sunt indestructibile – caracteristică de la care se explică și proveniența denumirii, din grecescul „adamas” …au fost utilizate pentru a oferi forță și curaj în lupte, simbolizând gloria, invincibilitatea …erau asociate, în medievalitate, cu proprietăți curative nemaiîntâlnite pentru corp, minte și suflet …stârnesc adorația oamenilor încă din anii 400 înaintea erei noastre, când au fost pentru prima oară valorificate, în India Simbol al statutului social și al bunăstării, marcă a frumuseții și extravaganței, ambasador, mesager al iubirii și al eternității – poți alege ce dorești să reprezinte pentru tine colierul sau pandantul cu diamante care ți-a sedus privirea! -
Cercei cu diamante și granate, aur rose, 14 kt, BB.761654
3.720,00 leiCreați cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, acești cercei din aur au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Bijutierii Sabion făuresc cercei din aur galben (aurul clasic și mereu elegant), cercei de aur alb (modern și mereu actual), precum și cercei din aur roz (cel mai modern și sofisticat tip de aur). Fie că sunt cercei cu pietre sau cercei fără pietre, cerceii din aur de damă reunesc eleganța liniilor și formelor, strălucirea maiestuoasă a metalului prețios și tehnici de creație artistice. Această pereche de cercei eleganți se bucură de farmecul granatului, cunoscut și sub denumirea de „piatra sănătății”. Aceasta ajută organismul la regenerare, stimulează metabolismul, îmbunătățește circulația sanguină și întărește imunitatea. Pe plan mental, ajută la relaxarea gândurilor și stabilizare emoțională, dă curaj și încredere în forțele proprii, redă bucuria trăirii -
Pandantiv cu granat și diamante, aur rose 14 kt, BB.271563
2.610,00 leiPandantele de aur sau pandantivele de aur Sabion sunt bijuterii fine, concepute pentru a completa armonios ținutele și a oferi însemnătate pentru cea sau cel care le poartă. Create cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, aceste piese au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Piatra de Granat, utilizată pentru decorarea acestui pandant, este cunoscută și sub denumirea de „piatra sănătății”. Granatul ajută organismul la regenerare, stimulează metabolismul, îmbunătățește circulația sanguină și întărește imunitatea. Pe plan mental, piatra de granat ajută la relaxarea gândurilor și la stabilizarea emoțională, dă curaj și încredere în forțele proprii, redă bucuria trăirii. -
Pandantiv cu smarald și diamante, aur alb 14 kt, BB.271572
6.550,00 leiPandantele de aur sau pandantivele de aur Sabion sunt bijuterii fine, concepute pentru a completa armonios ținutele și a oferi însemnătate pentru cea sau cel care le poartă. Create cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, aceste piese au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Priviți acest minunat pandantiv de aur alb cu diamante și smarald, priviți acest verde intens dăruit de piatra de smarald, priviți-i perfecțiunea și strălucirea datorate diamantelor și aurului alb! Pe lângă strălucire și spendoare, atât piatra de smarald cât și diamantul au proprietăți energetice extraordinare. Piatra de smarald este asociată cu răbdarea și iubirea necondiționată – mai este denumită și piatra iubirii, ce stimulează pasiunea și romantismul. Diamantul este simbolul fidelității, al iubirii și compasiunii, precum și al abundenței și intuiției. -
Cercei cu smaralde și diamante, aur alb, 14 kt, BB.761669
7.510,00 leiLasă-te sedusă de farmecul celor mai iubite pietre din lume, așezate cu măiestrie într-o perche de cercei eleganți care îți vor complimenta delicat chipul. Pe lângă strălucire și spendoare, atât piatra de smarald cât și diamantul au proprietăți energetice extraordinare. Piatra de smarald este asociată cu răbdarea și iubirea necondiționată – mai este denumită și piatra iubirii, ce stimulează pasiunea și romantismul. Diamantul este simbolul fidelității, al iubirii și compasiunii, precum și al abundenței și intuiției. Bijutierii Sabion făuresc cercei din aur galben (aurul clasic și mereu elegant), cercei de aur alb (modern și mereu actual), precum și cercei din aur roz (cel mai modern și sofisticat tip de aur). Fie că sunt cercei cu pietre sau cercei fără pietre, cerceii din aur de damă reunesc eleganța liniilor și formelor, strălucirea maiestuoasă a metalului prețios și tehnici de creație artistice. -
Pandantiv cu safir și diamant, aur alb 14 kt, BB.271505
3.400,00 leiPandantele de aur sau pandantivele de aur Sabion sunt bijuterii fine, concepute pentru a completa armonios ținutele și a oferi însemnătate pentru cea sau cel care le poartă. Create cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, aceste piese au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Colierul cu diamante poartă cu sine misterele și semnificațiile celei mai valoroase și iubite geme din lume, precum și semnificațiile safirului, al cărui nume provine din limba ebraică unde „sappir” înseamnă „cel mai frumos lucru”. Pietrele de safir sunt prețuite încă din cele mai vechi timpuri pentru rezistența și frumusețea lor – nuanțele de albastru amintind de intensitatea culorii oceanelor și cerului. Bijuterii cu safir au fost purtate de-a lungul vremii pentru proprietățile protectoare și tămăduitoare atribuite superbei pietre. Poartă și dăruiește un pandant cu safir ca simbol al unei frumuseți sufletești profunde! -
Pandantiv cu granat, aur rose 14 kt, BB.320717
1.660,00 leiPandantele de aur sau pandantivele de aur Sabion sunt bijuterii fine, concepute pentru a completa armonios ținutele și a oferi însemnătate pentru cea sau cel care le poartă. Create cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, aceste piese au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Piatra de Granat, utilizată pentru decorarea acestui pandant, este cunoscută și sub denumirea de „piatra sănătății”. Granatul ajută organismul la regenerare, stimulează metabolismul, îmbunătățește circulația sanguină și întărește imunitatea. Pe plan mental, piatra de granat ajută la relaxarea gândurilor și la stabilizarea emoțională, dă curaj și încredere în forțele proprii, redă bucuria trăirii. -
Cercei cu rubine și diamante, aur galben, 14 kt, BB.761506.R
8.760,00 leiLasă-te sedusă de farmecul celor mai iubite pietre din lume, așezate cu măiestrie într-o perche de cercei eleganți care îți vor complimenta delicat chipul. Rubinul, elementul-vedetă al acestei bijuterii, este considerat încă din timpuri îndepărtate, o piatră prețioasă magică, specifică puterii, înțelepciunii și protecției. Se spune că purtătorul unei bijuterii cu rubin se bucură de o foarte bună capacitate de concentrare, de echilibru sufletesc și de o putere deosebită de atracție. Diamantul înseamnă strălucire și splendoare, însă pe lângă atributele estetice, această piatră este un simbol al fidelității, al iubirii și al compasiunii, precum și al abundenței și al intuiției. Cerceii din aur cu diamante și rubine va dărui atributele minunate ale pietrelor prețioase celei ce îi va purta! Bijutierii Sabion făuresc cercei din aur galben (aurul clasic și mereu elegant), cercei de aur alb (modern și mereu actual), precum și cercei din aur roz (cel mai modern și sofisticat tip de aur). Fie că sunt cercei cu pietre sau cercei fără pietre, cerceii din aur de damă reunesc eleganța liniilor și formelor, strălucirea maiestuoasă a metalului prețios și tehnici de creație artistice. -
Piercing nas aur 14 kt cu diamant C 035L.A
540,00 leiUn model finuț de piercing din aur pentru nas decorat cu diamant. Piercingul era folosit, în trecut, ca simbol al maturității sau al apartenenței unei culturi. De asemenea, era considerat un simbol al bogăției și al diferențierii statutului social din care făcea parte purtătorul. Această bijuterie, podoabă, își are originile în cultura orientală, mai mult decât atât prima scriere unde apare precizat piercingul drept „cercel pentru nas” se află chiar în Vechiul Testament, unde se spune că Avram dăruiește viitoarei sale nurori această bijuterie. Astăzi, piercingul, pe lângă a fi o bijuterie care pune în valoare corpul din punct de vedere estetic, și-a păstrat și acea formă de exprimare a personalității celui care îl poartă. Astfel, acest piercing din aur pentru nas se regăsește în categoria bijuteriilor moderne care povestesc despre purtător! -
Piercing nas aur 14 kt cu diamant C 035L.G
540,00 leiUn model finuț de piercing din aur pentru nas decorat cu diamant. Piercingul era folosit, în trecut, ca simbol al maturității sau al apartenenței unei culturi. De asemenea, era considerat un simbol al bogăției și al diferențierii statutului social din care făcea parte purtătorul. Această bijuterie, podoabă, își are originile în cultura orientală, mai mult decât atât prima scriere unde apare precizat piercingul drept „cercel pentru nas” se află chiar în Vechiul Testament, unde se spune că Avram dăruiește viitoarei sale nurori această bijuterie. Astăzi, piercingul, pe lângă a fi o bijuterie care pune în valoare corpul din punct de vedere estetic, și-a păstrat și acea formă de exprimare a personalității celui care îl poartă. Astfel, acest piercing din aur pentru nas se regăsește în categoria bijuteriilor moderne care povestesc despre purtător! -
Pandantiv cu smarald și diamante, aur alb 14 kt, BB.271577
4.847,50 leiPandantele de aur sau pandantivele de aur Sabion sunt bijuterii fine, concepute pentru a completa armonios ținutele și a oferi însemnătate pentru cea sau cel care le poartă. Create cu măiestria, răbdarea și pasiunea unor bijutieri cu zeci de ani de experiență, aceste piese au note artistice, care se manifestă atât prin designul și calitatea impecabile, cât și prin semnificațiile ce le sunt atribuite. Priviți acest minunat pandantiv de aur alb cu diamante și smarald, priviți acest verde intens dăruit de piatra de smarald, priviți-i perfecțiunea și strălucirea datorate diamantelor și aurului alb! Pe lângă strălucire și spendoare, atât piatra de smarald cât și diamantul au proprietăți energetice extraordinare. Piatra de smarald este asociată cu răbdarea și iubirea necondiționată – mai este denumită și piatra iubirii, ce stimulează pasiunea și romantismul. Diamantul este simbolul fidelității, al iubirii și compasiunii, precum și al abundenței și intuiției. -
Cercei cu diamante, aur rose, 14 kt, BB.736850
2.732,00 leiLasă-te sedusă de farmecul celor mai iubite pietre din lume, așezate cu măiestrie într-o perche de cercei eleganți care îți vor complimenta delicat chipul. Strălucirea superbelor diamante montate pe acești cercei cu pietre va da tonul ținutei feminine și-ți va oferi o energie pozitivă radiantă! Bijutierii Sabion făuresc cercei din aur galben (aurul clasic și mereu elegant), cercei de aur alb (modern și mereu actual), precum și cercei din aur roz (cel mai modern și sofisticat tip de aur). Fie că sunt cercei cu pietre sau cercei fără pietre, cerceii din aur de damă reunesc eleganța liniilor și formelor, strălucirea maiestuoasă a metalului prețios și tehnici de creație artistice.