Inimi Unite în Iubire (5)
Poveste:
Când vorbim de inimi unite în iubire, vorbim despre două inimi ce bat în același ritm, în aceeași direcție de viață, în aceeași sferă a evoluției spirituale. Uniunea dintre ele reprezintă legatura eternă creată prin dorința lor înaltă de a străluci împreună, de a urca împreună, pe noi și noi trepte de cunoaștere a iubirii în diferitele ei forme. Iubirea este liantul care unește și leagă tot ceea ce ține de viața omului, de acele aspecte care împreună alcătuiesc firea umana.
Iubirea este în tot și în toate. De la creator și până la ultima fărâmă a creației, totul vibrează prin iubire.
Prin purtarea acestui simbol reușim să pătrundem în tainele profunde ale iubirii și ajungem să cunoaștem toate formele ei urcând spre cea mai înaltă și mai adevărată dintre ele.
-
Pandantiv din coral și aur cu simbolul Inimi Unite în Iubire, model P33N
3.400,00 leiColecția „SUFLET-NEAM-NĂZUINȚĂ”
Povestea simbolului Inimi Unite în Iubire
Când vorbim de inimi unite în iubire, vorbim despre două inimi ce bat în același ritm, în aceeași direcție de viață, în aceeași sferă a evoluției spirituale. Uniunea dintre ele reprezintă legatura eternă creată prin dorința lor înaltă de a străluci împreună, de a urca împreună, pe noi și noi trepte de cunoaștere a iubirii în diferitele ei forme. Iubirea este liantul care unește și leagă tot ceea ce ține de viața omului, de acele aspecte care împreună alcătuiesc firea umana. Iubirea este în tot și în toate. De la creator și până la ultima fărâmă a creației, totul vibrează prin iubire. Prin purtarea acestui simbol reușim să pătrundem în tainele profunde ale iubirii și ajungem să cunoaștem toate formele ei urcând spre cea mai înaltă și mai adevărată dintre ele.
-
Cercei de aur cu simbolul Inimi Unite în Iubire, model C09N
1.430,00 leiColecția „SUFLET-NEAM-NĂZUINȚĂ”
Povestea simbolului Inimi Unite în Iubire
Când vorbim de inimi unite în iubire, vorbim despre două inimi ce bat în același ritm, în aceeași direcție de viață, în aceeași sferă a evoluției spirituale. Uniunea dintre ele reprezintă legatura eternă creată prin dorința lor înaltă de a străluci împreună, de a urca împreună, pe noi și noi trepte de cunoaștere a iubirii în diferitele ei forme. Iubirea este liantul care unește și leagă tot ceea ce ține de viața omului, de acele aspecte care împreună alcătuiesc firea umana. Iubirea este în tot și în toate. De la creator și până la ultima fărâmă a creației, totul vibrează prin iubire. Prin purtarea acestui simbol reușim să pătrundem în tainele profunde ale iubirii și ajungem să cunoaștem toate formele ei urcând spre cea mai înaltă și mai adevărată dintre ele.
-
Pandantiv de aur cu simbolul Inimi Unite în Iubire, model P18N
410,00 leiColecția „SUFLET-NEAM-NĂZUINȚĂ”
Povestea simbolului Inimi Unite în Iubire
Când vorbim de inimi unite în iubire, vorbim despre două inimi ce bat în același ritm, în aceeași direcție de viață, în aceeași sferă a evoluției spirituale. Uniunea dintre ele reprezintă legatura eternă creată prin dorința lor înaltă de a străluci împreună, de a urca împreună, pe noi și noi trepte de cunoaștere a iubirii în diferitele ei forme. Iubirea este liantul care unește și leagă tot ceea ce ține de viața omului, de acele aspecte care împreună alcătuiesc firea umana. Iubirea este în tot și în toate. De la creator și până la ultima fărâmă a creației, totul vibrează prin iubire. Prin purtarea acestui simbol reușim să pătrundem în tainele profunde ale iubirii și ajungem să cunoaștem toate formele ei urcând spre cea mai înaltă și mai adevărată dintre ele.
-
Pandantiv de aur cu simbolul Inimi Unite în Iubire, model P16N
1.450,00 leiColecția „SUFLET-NEAM-NĂZUINȚĂ”
Povestea simbolului Inimi Unite în Iubire
Când vorbim de inimi unite în iubire, vorbim despre două inimi ce bat în același ritm, în aceeași direcție de viață, în aceeași sferă a evoluției spirituale. Uniunea dintre ele reprezintă legatura eternă creată prin dorința lor înaltă de a străluci împreună, de a urca împreună, pe noi și noi trepte de cunoaștere a iubirii în diferitele ei forme. Iubirea este liantul care unește și leagă tot ceea ce ține de viața omului, de acele aspecte care împreună alcătuiesc firea umana. Iubirea este în tot și în toate. De la creator și până la ultima fărâmă a creației, totul vibrează prin iubire. Prin purtarea acestui simbol reușim să pătrundem în tainele profunde ale iubirii și ajungem să cunoaștem toate formele ei urcând spre cea mai înaltă și mai adevărată dintre ele.
-
Cercei de aur cu simbolul Inimi Unite în Iubire, model C08N
920,00 leiColecția „SUFLET-NEAM-NĂZUINȚĂ”