Home Blog – Informatii Despre Bijuterii Util Ce este citrinul (istorie, proprietăți, curiozități, bijuterii cu citrin) 

Ce este citrinul (istorie, proprietăți, curiozități, bijuterii cu citrin) 

citrinul

Informații generale despre citrin

Varietate din grupa cuarțului, citrinul este considerat cea mai frumoasă piatră prețioasă galbenă. După cum sugerează și numele, îl regăsim, cel mai frecvent, în nuanțe diverse de citrice, de la galben pal la portocaliu-maroniu, care amintesc de cele mai însorite și energice veri petrecute pe coasta Mediteranei.

Fiind de fapt o piatră semiprețioasă, citrinul este rareori întâlnit în natură, iar pe vremuri, obișnuia să fie confundat cu ușurință cu topazul sau safirul galben.

Cum citrinul brut este tot mai dificil de găsit în natură, a fost identificată o metodă de obținere a acestuia prin aplicarea unui tratament termic asupra ametistului sau cuarțului fumuriu – alte varietăți de cuarț cu proprietăți similare. Cu toate acestea, piatra naturală încă este utilizată pentru obținerea unor decoruri superbe ale bijuteriilor de lux.

citrinul

Proprietăți fizice

Mineral: Quartz

Formulă chimică: SiO2 (bioxid de siliciu)

Culoare: de la galben la portocaliu-maroniu, verde (extrem de rar)

Indice de refracție: 1.544 to 1.553

Gravitate specifică: 2.66 (+0.03/-0.02)

Duritate Mohs: 7

Sistem de cristalizare: trigonal

Clasa cristalului: trapezoidală 32

Transparență: transparent, translucid

Cum se formează?

La fel ca în cazul celorlalte minerale din clasa cuarțului, precum ametistul sau ametrinul, citrinul brut se formează atunci când atomii de silicon și atomii de oxigen se leagă.

Culoarea asemănătoare fructelor citrice provine de la impuritățile de fier prezente în timpul formării cuarțului. Datorită nuanței de galben-lămâie în care se regăsește cel mai des, pentru mult timp (până în 1556), citrinul era denumit cuarț galben.

Unde se găsește?

În trecut, minereurile de citrin erau localizate pretutindeni în lume, însă astăzi, se mai găsesc doar în anumite zone, cum ar fi Brazilia, Munții Urali (Rusia), Kazahstan, Madagascar sau Uruguay. Brazilia este producătorul de citrin lider la nivel global.

citrin brut

Calitatea citrinelor

Atunci când sunt tăiate și șlefuite, pietrele de citrin prezintă luciu și sclipire intense. Duritatea de 7 pe scara Mohs înseamnă că sunt suficient de rezistente la zgârieturi și la manevrare pentru a fi utilizate în manufactura bijuteriilor.

Pentru determinarea calității unui citrin prelucrat, se procedează la fel ca în cazul pietrelor prețioase, evaluându-se culoarea, claritatea, tăietura și caratajul.

Cele mai calitative pietre au o culoare intensă de galben cu reflexii roșiatice-maronii subtile, însă datorită rarității, și citrinele galben-pal sunt extrem de apreciate. Citrinele de calitate înaltă mai trebuie să fie clare (transparente, fără incluziuni vizibile).

Cele mai populare tăieturi sunt cele rotunde și ovale, însă datorită dimensiunilor generoase ale pietrelor brute, pot fi tăiate în aproape orice formă.

De regulă, citrinul prelucrat are greutatea de până la 20 de carate, așadar poate fi utilizat în bijuterii statement.

Cel mai mare citrin șlefuit, numit „Citrinul Malaga”, are greutatea impresionantă de 20.200 de carate și a fost descoperit în anii ’80, în Brazilia.

Istoria citrinului

Nu este recentă istoria citrinului, ci din contră, ne poartă cu mii de ani în urmă. Se știe că între anii 300 și 150 în.Hr. ai Epocii Elene, în Grecia Antică, pe când era cunoscut doar ca piatră galbenă, citrinul avea rol decorativ.

În Orientul Antic și mai cu seamă în China Antică, pietrele de citrin erau dăruite împăraților deoarece se credea că puteau aduce succesul în bătălii.

În secolele următoare, acesta a continuat să fie utilizat pentru decorarea armelor de luptă ale conducătorilor din Europa, obicei pe care îl regăsim chiar și la scoțienii secolului al XVII-lea.

Istoria hollyoowd-iană a secolului XX plasează citrinul ca piatră semiprețioasă în topul preferințelor starurilor de cinemă ale perioade interbelice. Stilul Art Deco, popular la acea vreme, a dat tonul bijuteriilor cu citrine de dimensiuni mari, sofisticat elaborate.

Proprietăți metafizice

Piatra de citrin are proprietăți fizice deosebite care au făcut-o populară printre iubitoarele și iubitorii de bijuterii de lux, însă se bucură și de proprietăți spirituale interesante (unii le-ar numi chiar proprietăți magice).

citrin proprietati

Citrinul și zodiile

La fel ca topazul, citrinul este considerat piatra lunii Noiembrie, astfel că poate aduce avantaje anumitor nativi Scorpioni și Săgetători.

Totuși este, fără îndoială, o piatră potrivită pentru cei din zodia Berbec, Gemeni, Leu sau Balanță. Se crede că deținerea și purtarea de bijuterii cu citrin de către aceste zodii le va ajuta să-și purifice chakrele și să-și îmbunătățească viețile de zi cu zi.

Principalul efect benefic pe care citrinul l-ar avea asupra purtătorilor semnelor zodiacale menționate se resimte asupra echlibrului emoțional, creativității și relațiilor inter-personale.

Proprietăți magice ale citrinului

Datorită nuanțelor calde, este asociat cu Soarele și oferă, așadar, o senzație de căldură interioară, confort psihologic și energie cu vibrații înalte.

Dacă ai un vis, cu sensul de ideal pe care l-ai dori transformat în realitate, se spune despre citrin că te poate ajuta, oferindu-ți motivația de a continua, dar și deschiderea minții către alegerile înțelepte.

Pe parcursul Evului Mediu a luat amploare teoria conform căreia citrinul ar fi „Piatra Comerciantului”. Asocierea provine de la purtătorii de citrine care au observat că veniturile din urma comerțului le cresc semnificativ, fără a se risipi la fel de ușor.

Acesta este și motivul pentru care este recomandat antreprenorilor, agenților de vâzări, bancherilor și altor profesioniști din domenii cu tangențe financiare sporite.

Există și un efect mai puțin dorit al pietrei, care se manifestă în cazul oamenilor cu temperamentul iute – cea de a amplifica impulsivitatea.

Bijuterii cu citrin natural

Probabil că deja adori citrinul și vrei să vezi ce bijuterii cu citrin natural creează artiștii bijutieri în zilele noastre. Iată doar câteva modele ce reunesc frumusțea liniilor contemporane cu proprietățile atemporale ale fermecătoarei pietre:

Pandantiv cu citrin și diamante, realizat din aur galben de 14 karate. Aurul galben pune cel mai frumos în evidență nuanța intensă de galben, iar diamantele intensifică strălucirea bijuteriei.
despre citrin
Set realizat manual din aur galben de 14 karate cu piatră citrin naturală. PIesele perfecte pentru accesorizarea grațioasă a outfit-urilor de zi cu zi.
bijuterii cu citrin natural
4 citrine naturale montate într-un inel strălucitor din aur galben de 14 karate. Transmite căldură, lumină și inspiră pace.
bratara citrin
Citrine rotunde montate într-o brățară de damă reglabilă, ideală pentru outfit-urile zilnice și de ocazie.
Share:

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite articole

Până la lansarea următorului model din COLECȚIA FACEREA

Contactați-ne pe WhatsApp!